|
Persoanele cu autism si familiile lor au nevoie de noi pentru a fi invingatori! Cei afectati de autism au nevoie sa ii cunoastem, sa ii intelegem, sa ii integram si sa le respectam drepturile, sa le aratam de ce merita sa iasa din lumea lor si sa o cunoasca la randul lor pe a noastra. E randul nostru sa le aratam cat de multe lucruri minunate putem face prin comunicare, relationare si empatie. In contextul in care in Romania exista foarte putin sprijin pentru persoane afectate de autism, Fundatia Romanian Angel Appeal, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile si Fundatia Vodafone Romania, partenerul oficial, au coordonat campania Impreuna invingem autismul!, in perioada noiembrie 2008 – mai 2009. Si pentru ca o campanie nu putea sa rezolve atat de multe nevoi ale beneficiarilor, in 2009 a fost infiintata Asociatia Invingem Autismul care sa continue obiectivele campaniei si sa demareze si alte proiecte prin care sa imbunatatim viata persoanelor afectate de tulburari din spectrul autismului. Privim in viitor cu incredere mai ales pentru ca stim persoane afectate de autism care au reusit, care sunt independente, implinite si care ne demonstreaza ca avem puterea de a invinge. |
Peste 200 de bucuresteni au fost Mos Nicolae si au donat aproape 25.000 lei pentru copiii cu autismIn seara zilei de 6 decembrie, la Club Fabrica, peste 200 de bucuresteni au avut ocazia sa joace rolul lui Mos Nicolae, contribuind la dotarea unui Centru de zi dedicat integrarii copiilor cu autism. De acest centru vor beneficia 23 de copii cu autism si familiile lor si este deschis de Asociatia Invingem Autismul in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti.Asociatia noastra a implicat bucurestenii intr-un mod inedit, invitandu-i sa participe la petrecerea Mos Nicolae pentru 23. Astfel, cei prezenti au avut posibilitatea sa liciteze pentru 11 ateliere creative sau destinate dezvoltarii personale si pentru doua obiecte: o minge destinata terapiei kineto si o jucarie. Generosii participanti au asistat la doua spectacole de improvizatie, au cantat la karaoke si au participat la lansarea expoziției inedite de pictura "Lumea lui Toma", cu tablouri realizate de un copil cu autism. Rezultatele petrecerii caritabile "Mos Nicolae pentru 23" |
Raport de activitati 2010
Descarca raportul de activitati al Asociatiei Invingem Autismul pe anul 2010
La circ, de Ziua Internaţională a Copilului
Astăzi, de Ziua Internaţională a Copilului, cei 30 de copii care frecventează grupurile de socializare "După-amieze vesele" vor participa la un spectacol de circ oferit gratuit de Circul Globus Bucureşti, la ora 14.00.
Învingem Autismul ajunge săptămâna aceasta în grădiniţă, şi în şcoală
Pentru că în luna aprilie, peste tot în lume, se organizează evenimente de conştientizare a autismului, Asociaţia Învingem Autismul ajunge astăzi, miercuri şi vineri într-o grădiniţă şi o şcoală din Bucureşti, pentru a le vorbi copiilor despre toleranţă şi prietenie.
După-amieze vesele se mută în parc, pe 2 Aprilie
Sâmbătă, 2 aprilie, de Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, copiii-beneficiari ai proiectului După-amieze vesele vor crea un puzzle uriaș și se vor juca în parcul Cișmigiu din Capitală.
De la 10.30 dimineața, la intrarea principală în parc, dinspre Bulevardul Regina Elisabeta, aproximativ 20 de copii de autism vor participa la concursuri cu baloane, vor picta și vor desena cu cretă pe asfalt.
În Cișmigiu, vom avea și un stand de brioșe, realizate de voluntarii noștri, pe care trecătorii din parc le pot cumpăra, sub forma unei donații de 3 lei, iar banii strânși vor ajunge astfel în bugetul După-amieze vesele.
Învingem Autismul la Târgul de Mărţişoare Bambi
Duminică, 27 februarie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti (fost IOR), Asociaţia Învingem Autismul va expune şi vinde mărţişoarele create de copiii afectaţi de autism, în timpul programului de socializare "După-amieze vesele" al organizaţiei.
Ne alăturăm astfel prietenilor de la Grădiniţele Bambi, care se află la a IV-a ediţie a Târgului de Mărţişoare Bambi, unde copiii expun şi vând propriile creaţii, alături de educatoarele lor.
Fundita puzzle - simbolul campaniei internationale de constientizare asupra autismului.
De ce puzzle? Pentru ca puzzle-ul reflecta misterul si complexitatea autismului. Culorile si formele variate reprezinta diversitatea oamenilor si a familiilor care se confrunta cu aceasta afectiune. Fundita, insa, are o luminozitate care semnifica speranta - speranta ca prin cresterea constientizarii asupra autismului si prin interventie timpurie si tratamente adecvate, persoanele cu autism vor avea o viata mai implinita si mai completa. (Sursa: ASA - Autism Society of America)
Ce nu stiai, poate, despre autism:
- nu este o boala psihica, ci o tulburare de dezvoltare de natura neurobiologica
- potrivit estimarilor internationale, rata tulburarilor din spectrul autismului este de 1 la 166 copii (sau chiar de 1 la 150)
- persoanele cu autism pot avea si alte afectiuni asociate ca: epilepsie (25%), retard mental, s.a.
- 4 din 5 copii cu autism sunt baieti
- terapia de recuperare a unui copil este foarte scumpa – între 1000 şi 2000 EURO/luna (statul roman ii ajuta in acest moment cu pana la 500 lei lunar)
- 4 din 5 cupluri cu copii cu autism divorteaza









